Tinctura de pedicuta 50ml,Dacia Plant

12,90lei

Descriere:

-este o soluţie hidroalcoolică obţinută prin preparare la rece din părţile aeriene ale plantei Lycopodium clavatum.

Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt cel mai uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt timp.
În comparaţie cu metoda clasică de producţie, Dacia Plant foloseşte un procedeu de extracţie repetată, care permite obţinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.

Pedicuţa face parte din familia Lycopodiaceae, fiind o plantă târâtoare cu frunze mici, liniar-lanceolate şi ascuţite, care se termină în vârf cu câte două spice, ce poartă spori de culoare galbenă, cu miros de răşină.  Creşte pe coastele dealurilor, pe păşuni, în regiunea montană şi subalpină, la altitudini de peste 600 m. De la plantă se recoltează numai tulpinile ascendente, deoarece ramurile târâtoare se refac în 30-40 de ani, motiv pentru care, în Germania şi Austria pedicuţa este o plantă ocrotită de lege. În medicina tradiţională se utiliza în tratarea alcoolismului şi tabagismului. Se mai numeşte brădişor, barba-ursului, brâncă, brâul-vântului, crucea-pământului, bunceag, iarba-ursului, muşchi-de-pământ, muşchi-de-piatră, pălămidă, praful-strigoilor, piedica-vântului etc.

Actiuni

INTERN:

Antialcoolică, antitabagică, emetică, diuretică, laxativă, tonică hepatică, antiinflamatoare, antispastică, emenagogă (declanşează ciclul menstrual).

EXTERN:

Antiinflamatoare, antispastică, stimulează creşterea părului.

Contribuie la

EXTERN:
– reducerea disfuncţiilor articulare

– menţinerea sănătăţii scalpului şi combaterea căderii părului.

Indicatii:

INTERN:

Se utilizează ca adjuvant în: alcoolism, tabagism, edeme, colici renale, gută, constipaţie, reumatism, artrite.

EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: reumatism, artrite, spasme şi contracturi musculare (cârcei), căderea părului.

Precautii

Produsul poate fi administrat în uz intern pe o perioadă de maxim 30 de zile, după care, se face pauză 30 de zile.
Se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacidă şi ulcer gastric şi duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).

Contraindicatii

Din cauza conţinutului de alcool, nu se recomandă administrarea în: hepatite virale, toxice şi metabolice, steatoză hepatică şi ciroză hepatică. Insuficienţă renală cronică, sarcină, alăptare, alergie la pedicuţă, tratamente care nu permit consumul de alcool.

Ingrediente: apă purificată, alcool etilic 40% vol.,pedicuţă (Lycopodium clavatum)- părţi aeriene (27%)

Raport plantă/alcool etilic – 1:3,7

Mod de administrare:

INTERN:

Adulţi: câte 1/2 linguriţă de tinctură diluată în 100 ml de apă (jumătate de pahar) de 4 ori pe zi, pe stomacul gol.

EXTERN:

– pentru reducerea disfuncţiilor articulare se aplică sub formă de comprese cu tinctură, care se menţin la locul afectat timp de 1- 3 ore. Înaintea administrării produsului se recomandă aplicarea locală a unei creme cu extract de plante, argilă sau răşină;

– pentru menţinerea sănătăţii scalpului şi combaterea căderii părului se fricţionează pielea capului cu tinctură, de 2-3 ori pe săptămână.

Mod de prezentare:sticla 50ml

Producator:DACIA PLANT

Nu există recenzii până acum.

Be the first to review “Tinctura de pedicuta 50ml,Dacia Plant”